Vicecampioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare, a fost învinsă, scor 20-23 (10-16), sâmbătă, în deplasare, de Hypo Viena (Austria), în cea de-a patra partidă din Grupa A a Ligii Campionilor. În celălalt meci din grupa A, Gyor ETO a învins, tot sâmbătă, pe teren propriu, pe Thuringer HC, cu scorul de 29-22 (13-11). După patru meciuri disputate în Grupa A, Gyor are 8 puncte, Hypo 4, HCM Baia Mare și Thuringer, câte 2. Pentru HCM Baia Mare, urmează meciul de pe teren propriu, cu Thuringer HC, pe 9 noiembrie, și ultima partidă din grupă, pe 16 noiembrie, cu Gyor, în deplasare. Primele două clasate se vor califica în faza următoare a competiției.
- Publicitate -