Vineri, 05 Iunie 2026

Handbal masculin HCM Constanța, debut cu stângul în play-off

de Cuget Liber Vineri, 17 Aprilie 2015 169 2 min citire
HCM Constanța, debut cu stângul în play-off
HCM Constanța a debutat cu stângul în play-off-ul Ligii Naționale de handbal masculin, fiind învinsă, în deplasare, de CSM București, scor 29-31. Pentru constănțeni urmează o perioadă de pauză până la partida retur.
Constănțenii au dat dovadă din nou că au o ambiție de fier și după ce au fost conduși în prima parte a reprizei, au trecut la conducere (13-9). Până la pauză, gazdele au revenit, iar egalitatea a fost stabilită (16-16). În partea secundă, deși echipele au mers umăr la umăr, CSM București s-a impus la o diferență de două goluri, scor 31-29.
Sistemul de joc în play-off este de tip două victorii din trei partide, iar dacă primul joc a avut loc pe terenul celor de la CSM București (n.r. regulamentul spune că primul meci se va juca pe terenul echipei mai slab clasate la încheierea sezonului regulat), următoarele două sunt programate la Constanța.
Dacă pe 6 mai, elevii lui Zvonko Sundovski își adjudecă victoria, următoarea zi, tot la Constanța, va avea loc partida decisivă pentru calificarea în semifinalele competiției. HCM trebuie să bifeze două victorii consecutive în fața bucureștenilor, lucru deloc imposibil. Impedimentele pot fi în primul rând oboseala, pentru că jocurile sunt programate la diferență de 24 de ore, dar și accidentările, deoarece HCM are banca de rezerve "scurtă", iar orice accidentare suferită de un jucător contează mult.
Până atunci, jucătorii constănțeni au la dispoziție mai mult de două săptămâni să pregătească meciul cu CSM, campionatul fiind sistat, deoarece naționala va susține un turneu amical în Polonia. Din păcate, antrenorul Constanței nu se va putea baza pe portarii echipei la următoarele antrenamente. Ionuț Stănescu și Mihai Popescu sunt convocați la națională de către Aihan Omer.
Lotul naționalei de handbal masculin se va reuni pe 20 aprilie, urmând ca la sfârșitul lunii să plece către Cracovia, unde România se va confrunta cu reprezentativele Poloniei, Braziliei și Tunisiei. 
Taguri
Articolul anterior Ce teme are Iohannis la întâlnirea cu reprezentanții partidelor
Articolul următor CS Cleopatra se pregătește de confruntarea cu CSM Câmpia Turzii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei