Dacă CSM Medgidia a muncit din greu pentru a smulge Stelei un punct, la Constanța, în aceeași rundă a LN de handbal masculin, HCM s-a distrat cu Romvag Caracal. Ieri, în Sala Sporturilor, echipa antrenată de Vasile Stângă și Eden Hairi a administrat o înfrângere severă "lanternei", scor 34-19, dar, la pauză, tabela indica doar 14-11.
- Publicitate -
Celelalte rezultate ale etapei: HC Odorhei - Bucovina Suceava 29-28, Uztel Ploiești - Poli Timișoara 26-25, Pandurii Tg. Jiu - HC Minaur Baia Mare 31-30. Meciul Știința Bacău - UCM Reșița 38-40 s-a disputat în avans, iar întâlnirea CSM Oradea - Dinamo București se va juca mâine, de la ora 17.
În ierarhia națională, Steaua ocupă fotoliul de lider (36 p), urmată de Bacău (30 p), Reșița (30 p), Constanța (30 p), Minaur (25 p) și Suceava (25 p).
Etapa viitoare, HCM va evolua pe terenul Pandurilor Tg. Jiu.