Vineri, 05 Iunie 2026

HCM vrea să-i dedice meciul de la Presov lui Marian

de Marian BOCAI Sâmbătă, 14 Februarie 2009 356 1 min citire
HCM Constanța susține, duminică, de la ora 18 (ora României), partida din Slovacia cu Tatran Presov, din turul optimilor de finală ale Cupei Cupelor.
Constănțenii, care au disputat până acum două tururi în "Cupă", vor avea în față un adversar dificil, venit din Liga Campionilor.
Îndurerați de moartea lui Marian Cozma, jucătorii de la HCM vor să realizeze un rezultat bun cu Tatran, pe care să i-l dedice fostului handbalist.
"E foarte greu de trecut peste acest moment. Chiar dacă am fost mai mult adversar cu Marian, am multe amintiri plăcute. A murit ca un erou și a fost tratat ca un erou în Ungaria. Nu am văzut niciodată așa ceva. Până la urmă, era doar un străin pentru maghiari", a declarat Silviu Băiceanu.
"Probabil că toate victoriile pe care le voi obține de acum înainte i le voi dedica lui Marian. Ne vom gândi mereu la el. Având această durere, acest șoc în suflete, ne va fi și mai greu la Preșov, dar sperăm să trecem cu bine de acest meci, să câștigăm și să-i dedicăm victoria lui Marian, ca el să fie mulțumit, acolo sus unde este", a spus și Laurențiu Toma.
Arbitrii partidei Tatran - HCM sunt polonezii Arkadiusz și Leszek Solodko, iar observator EHF a fost delegat Viktor Konoplyastyy (Ucraina). Returul se joacă pe 22 februarie.
Taguri
Articolul anterior Tomis trage să recupereze la Roman punctele pierdute cu Oțelul
Articolul următor Munca soțiilor în gospodărie - "bun comun" la partaj

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei