Copiii constănțeni au încă un motiv pentru care să aștepte data de 6 de-cembrie cu nerăbdare. Pentru a doua oară consecutiv, la Constanța, se va organiza evenimentul Kid’s Day, unde micii jucători de tenis ai orașului nostru se pot întâlni cu idolii lor.
- Publicitate -
Anul acesta, la evenimentul găzduit de Tenis Club Idu din Mamaia, vor lua parte vedetele Horia Tecău și Simona Halep.
Prima ediție a Kid’s Day a avut loc în anul 2012, la București, unde Sorana Cârstea și Horia Tecău l-au avut ca invitat pe Victor Hănescu. În 2013, Kid’s Day s-a mutat pe terenul de tenis de la Club Idu, din Mamaia, unde invitata Soranei și a lui Horia a fost Simona Halep.
În primele două ediții, aproximativ 250 de copii s-au înfățișat pe teren cu rachetele de tenis. Anul acesta, dacă privim drumul ascendent pe care l-au avut cei doi jucători constănțeni, numărul participanților va crește cu siguranță.