Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Lucian Bute, despre gala de box din 24 octombrie: "Îl respect pe Andrade, dar îmi voi păstra titlul de campion"

de Cuget Liber Miercuri, 09 Iulie 2008 301 1 min citire
Campionul mondial la box profesionist la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, își va apăra titlul în fața mexicanului Librado Andrade în cadrul unei gale care va avea loc pe 24 octombrie, la Montreal, informează presa canadiană.
"Mă așteaptă o mare provocare pe 24 octombrie, dar voi avea fanii alături de mine. Pentru spectatori, o să fie un spectacol pe cinste. Andrade este un boxer bun, îl respect, dar nu am nici cea mai mică îndoială că îmi voi păstra titlul de campion", a declarat Lucian Bute.
În vârstă de 29 de ani, Andrade, care are în cariera sa de la profesionism doar un singur meci pierdut, a spus că este încrezător în șansele sale de a deveni campion mondial: "Orașul Montreal este sinonim cu succesul pentru mine. Am devenit challenger la titlu după victoria cu Otis Grant și acum voi deveni campion mondial. Bute este bun, va avea publicul de partea lui, dar nu îi va fi de ajuns. Îi sunt superior și voi pleca de la Montreal cu centura de campion la brâu".
Lucian Bute a devenit campion mondial în 2007, când l-a învins pe deținătorul centurii, columbianul Alejandro Berrio, într-o gală care s-a disputat tot la Montreal. Apoi, Bute și-a apărat titlul în martie, când a trecut de americanul William Joppy.
Taguri
Articolul anterior Romania’s leu falls to 3.5940 versus the euro on investors’ cashing profit
Articolul următor blitz

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei