Ilie Dumitrescu: "Naţionala României poate merge la EURO de pe prima poziţie"

de Mircea GHIȚĂ Joi, 09 Noiembrie 2023 214
Fostul internaţional Ilie Dumitrescu a declarat la Casa Fotbalului că echipa naţională de fotbal a României are şansa de a se califica la EURO 2024 de pe prima poziţie în clasament, arătându-se încrezător că jucătorii pregătiţi de Edward Iordănescu pot obţine această performanţă.
„Vorbim de un parcurs excelent, de un grup extraordinar şi trebuie să-l felicităm pe Edward Iordănescu pentru calitatea lui de a gestiona, de a selecta un vestiar cu jucători care îşi doresc foarte mult să facă performanţă pentru echipa naţională. A reuşit să scoată maximum de la fiecare jucător. Au fost meciuri în care cei de pe bancă au reuşit să facă diferenţa, asta înseamnă că toţi sunt subordonaţi planului tactic, sunt alături de echipă cu sufletul şi în momentul în care intră în teren reuşesc să ajute şi să pună umărul la o performanţă. Avem cea mai bună apărare, suntem în poziţia în care putem să mergem la turneul final chiar de pe prima poziţie. Dacă reuşim două victorii chiar avem această şansă”, a declarat Ilie Dumitrescu.
Fostul component al Generaţiei de Aur consideră că naţionala României a ajuns la un nivel foarte bun.
„Îmi doresc foarte mult ca echipa naţională să obţină această performanţă pentru iubitorii fotbalului românesc. Echipa naţională a ajuns la un nivel foarte bun, această generaţie merită să participe la un turneu final. Eu consider că Edi Iordănescu a reuşit să facă o treabă foarte bună. Sunt foarte încrezător”, a spus Ilie Dumitrescu.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei