Echipa feminină de baschet CS Phoenix-Știința Constanța a avut parte de un meci extrem de greu, miercuri seară, în deplasare, cu BC Sirius Târgu Mureș.
- Publicitate -
Fetele antrenate de Carmin Popa și Ramona Coroamă au jucat de la egal la egal cu adversarele lor, însă norocul le-a lipsit cu desăvârșire. Constănțencele au condus la pauza mare cu scorul de 37-22, însă jocul lor a scăzut în ultimele două sferturi și la finalul timpului regulamentar au pierdut cu 54-56.
Punctele echipei constănțene au fost înscrise de Lauren Brozoski 20, Donasja Scott 10, Andreea Beldian 7, Andreea Mititelu 5, Vladinka Erak 4, Mădălina Geleriu 4 și Katarina Matijevic 4.
"Dureros pentru noi și totodată edificator. Doar așa putem caracteriza meciul pierdut într-o manieră pe care nu ne-am fi imaginat-o nici în cele mai negre scenarii. Ar fi nefiresc să blamăm condițiile în care a trebuit să evoluăm la Târgu Mureș, cu oboseală excesivă, probleme medicale sau, mai ales, într-o manieră de arbitraj de neînțeles pe alocuri, dacă n-am ști că am avut victoria în buzunar și n-am putut să ținem de ea. Iar acest lucru îl putem pune doar pe lipsa experienței și a maturității arătate în joc, dar mai ales a excesului de încredere cu care am revenit în teren la pauză.
Ne-am văzut învingători mai devreme și mai ușor decât ne-am fi așteptat înaintea meciului și am uitat una dintre regulile elementare ale jocului de baschet: meciul se termină la finalul celor patru sferturi, indiferent de cine îți este adversarul sau cum se prezintă el", a fost reacția conducerii clubului de la malul mării.
În urma acestei înfrângeri, CS Phoenix-Știința a coborât în clasament, fiind pe locul al treilea. Formația de pe litoral are în acest moment 12 puncte.
CS Phoenix-Știința va susține următorul meci pe teren propriu, la Sala Sporturilor, sâmbătă, 1 februarie, cu CSU Rookies Oradea.