Sportivul român Răzvan Martin a cucerit, marți, medalia de bronz, în finala categoriei 69 de kilograme, a cincea pentru delegația României, la Jocurile Olimpice de la Londra.
- Publicitate -
Răzvan Martin, în vârstă de 20 de ani, a reușit să ridice 152 kilograme la smuls, din cele trei încercări, având a doua performanță, după liderul Qingfeng Lin (China), românul obținând, în cele din urmă, un total de 332 kg, care i-a asigurat medalia de bronz.
Aurul a fost revendicat de Qingfeng Lin (China), cu 344 kilograme, iar medalia de argint indonezianului Triyatno Triyatno, cu 333 kilograme.
România revine pe podiumul olimpic la haltere masculin după 16 ani.