Timp de trei zile, la Drobeta Turnu Severin, au avut loc întrecerile turneului „International Stars Tournament”, ediţia 2022. Competiţia a fost adresată categoriilor de vârstă U13 şi U11, iar printre participante s-au numărat şi echipele Academia Hagi 2010 (antrenor Cosmin Constantin) şi Academia Hagi 2012 (antrenor Ciprian Micu).
- Publicitate -
Echipele constănţene au avut un parcurs foarte bun şi au izbutit să pătrundă până în ultimul act, AGH 2012 adjudecându-şi trofeul, iar AGH 2010, medaliile de argint. Constănţenii au disputat ambele finale împotriva formaţiilor Universităţii Craiova. Iată rezultatele înregistrate: Academia Hagi 2010 - Universitatea Craiova 2010 0-1, Academia Hagi 2012 - Universitatea Craiova 2012 3-0 (marcatori: Bogdan Manea, Raul Bancea, Răzvan Baltă).
În afara cupelor şi diplomelor oferite laureatelor, organizatorii au acordat şi premii speciale, două dintre acestea revenind constănţenilor Darius Mihăilă - Jucătorul Turneului, categoria 2010 şi Denis Cogali - Jucătorul Turneului, categoria 2012.
XXX
Naţionala de fotbal juniori U18 a României a participat, în Turcia, la Turneul celor 4 Naţiuni.
Tricolorii au încheiat turneul amical cu două înfrângeri (0-2 cu Turcia U18, 0-1 cu Portugalia U18) şi un rezultate de egalitate (1-1 cu Spania U18), unicul gol fiind reuşit de Adrian Mazilu, de la Farul Constanţa. Selecţionerul Daniel Mogoşanu a mai avut la dispoziţie în acest turneu alţi trei jucători de la Farul: Vlad Răfăilă, Mario Aioanei şi Cosmin Costea.
Foto: academiahagi.ro