Joi, 04 Iunie 2026

Cătălina Ponor: "La Stuttgart, m-au dărâmat emoțiile"

de Marian BOCAI Miercuri, 12 Septembrie 2007 442 3 min citire
Gimnasta constănțeană Cătălina Ponor a declarat, la întoarcerea de la Campionatul Mondial de la Stuttgart, că ratarea unei medalii la bârnă a fost cauzată de emoțiile prea mari pe care le-a avut.
"Nu a contat că am avut acel an de pauză. M-am confruntat cu emoții prea mari. Emoțiile m-au doborât", a spus Cătălina, care a obținut medalia de bronz cu echipa, dar la bârnă a fost doar a patra.
Gimnasta a trecut însă peste momentul greu al ratării podiu-mului, iar acum gândul îi este la Jocurile Olimpice de la anul.
"Cătălina nu este demoralizată, s-a adunat. Nu a luat medalie nu pentru că nu ar fi fost pregătită, însăși antrenoarea ei, Mariana Bitang, subliniind că s-a antrenat bine, ci din cauza emoțiilor. E normal ca, după un de absență din competiții, să te dezobișnuiești puțin de spiritul întrecerii oficiale și să apară tracul. Oricum, Cătălina și-a făcut datoria și sunt liniștită pentru aceasta. Îmi pare rău doar pentru munca ei", a declarat, pentru "Cuget Liber", Carmen Ponor, mama sportivei, care a întâmpinat-o la București pe Cătălina, la sosirea din Germania.
Sejur la Constanța
După competiția de la Stuttgart, gimnastele și gimnaștii României vin pentru zece zile la Constanța, pentru refacere și antrenamente. Băieții sosesc astăzi, iar fetele mâine, ambele loturi urmând a fi cazate la hotelul "Savoy".
Este posibil ca pe litoral să vină, pentru câteva zile de vacanță, și foștii antrenori ai lotului olimpic al României, Octavian Belu și Mariana Bitang.
Profitând de prezența la Constanța, Cătălina Ponor va susține și o serie de examene la facultate.

Taguri
Articolul anterior Ambasadaorul Malaeziei în România, în vizită la CCINA Constanța
Articolul următor Institutul Cantacuzino a infirmat suspiciunea de antrax în cazul unei femei care a murit la Vaslui

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei