Au mai rămas doar cinci etape de disputat din actualul sezon de Liga a IV-a la fotbal, iar lupta pentru promovare devine din ce în ce mai intensă și imprevizibilă. Clasamentul s-a schimbat radical în ultimele runde, iar favorita de până acum pare să fi pierdut teren în mod neașteptat.
- Publicitate -
Dacă în prima parte a sezonului CS Năvodari a dominat competiția și a ocupat mult timp prima poziție, în acest moment echipa a coborât în clasament, complicându-și serios șansele la promovare.
În schimb, surpriza plăcută a campionatului este ACS Portul Constanța, un nume cu tradiție în fotbalul dobrogean, care a urcat pe primul loc și pare hotărâtă să nu mai cedeze poziția de lider. Formația constănțeană conduce clasamentul cu 64 de puncte și privește cu încredere spre promovarea în Liga a III-a.
Totuși, lupta rămâne deschisă. CS Sparta Techirghiol ocupă locul secund, cu 63 de puncte, menținând o presiune constantă asupra liderului. Pe poziția a treia se află AS Constructorul Topraisar, cu 61 de puncte, în timp ce CS Năvodari este pe locul patru, cu 56 de puncte.
Se conturează astfel o luptă în trei pentru primul loc, în care ACS Portul Constanța pornește cu un ușor avantaj. În etapa precedentă, liderul s-a impus pe teren propriu cu 3-2 în fața celor de la AS Constructorul Topraisar, reușind să se distanțeze la două puncte.
În etapa următoare, ACS Portul Constanța va evolua în deplasare împotriva formației CS Viitorul Hârșova, o echipă recunoscută pentru dificultatea meciurilor de pe teren propriu. Condițiile de joc de la Hârșova, influențate adesea de vreme, pot reprezenta un avantaj pentru gazde.
Chiar și în aceste condiții, Portul Constanța pornește cu prima șansă în partida programată sâmbătă, 9 mai, de la ora 13:00.
Programul rămas până la finalul sezonului pare favorabil liderului. ACS Portul Constanța va mai juca acasă cu CS Poseidon Limanu, în deplasare cu CSC Mihail Kogălniceanu, acasă cu CS Eforie și în deplasare cu CSO Ovidiu.
Prin urmare, echipa constănțeană nu mai are de înfruntat adversari direcți în lupta pentru promovare, ceea ce îi oferă un avantaj important în cursa pentru primul loc. Dacă își menține forma, ACS Portul Constanța are șanse mari să încheie sezonul pe prima poziție și să ajungă la barajul decisiv pentru promovarea în Liga a III-a.
O eventuală promovare ar reprezenta o performanță remarcabilă pentru „portuari”, mai ales în contextul dificultăților din ultimii ani. Echipa nu a putut evolua pe propriul stadion în perioada pandemiei de coronavirus, când acolo a fost construit un spital modular.
În această perioadă, ACS Portul Constanța și-a disputat meciurile de acasă pe stadionul CFR Constanța, însă acest impediment nu a împiedicat formația să devină una dintre principalele candidate la promovare în actualul sezon.