Vineri, 05 Iunie 2026

Luptătorul Bogdan Cornea a dat de pământ cu Budapesta

de Marian BOCAI Miercuri, 11 Martie 2009 1453 2 min citire
Bogdan Cornea, reprezentant al secției de lupte de la CSS Medgidia, a avut o evoluție de succes în Ungaria, la un turneu internațional de juniori, unde a ocupat locul 5 într-o categorie cu 26 de participanți.
Capitala Ungariei, Budapesta, a găzduit, timp de trei zile, un puternic turneu internațional de juniori la lupte greco-romane. La întrecere a participat și o delegație din România, care l-a avut în componență și pe Bogdan Cornea, de la CSS Medgidia (antrenor, Daniel Toader).
Constănțeanul a concurat la categoria 74 kg, fiind unul dintre cei 26 de luptători care s-au înscris în această limită. Deși era mai mic, la ani, decât mulți dintre adversarii săi, concurând la juniori cu aprobare, întrucât este doar cadet, Cornea a evoluat excelent, ocupând în final locul 5.
"Bogdan a avut o prestație mai mult decât bună. De doi ani, el este component al lotului național de la Piatra Neamț și are perspective pentru Campionatul European de cadeți", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul luptătorului.
Daniel Toader a remarcat și evoluția de la Campionatul Național de copii la lupte libere, de la Tg. Mureș, a Rarianei Moise, o altă elevă de-a sa, care a devenit vicecampioană la categoria 52 kg.
"În Ardeal, nu ne dădea nimeni nicio șansă, eram outsideri, însă am reușit să urcăm pe podium. Pentru CSS Medgidia, a fost prima competiție de lupte libere, atât oficială, cât și de verificare, la care a participat, noi înființând de curând secție de libere, pe lângă cea de greco-romane", ne-a mai spus tehnicianul.
Constanța a cucerit cinci medalii la Naționalele din Tg. Mureș, performanță subliniată și de Gigi Pambuca, președintele Asociației Județene de Lupte, care ne-a declarat: "Suntem foarte mulțumiți de aceste rezultate. Sperăm că aceste medalii le vor da motivație și altor copii din Constanța pentru a începe să practice luptele".
Directorul executiv al AJL Constanța, Ioan Giuglea, a fost mulțumit de modul în care a decurs "Cupa 1 Martie", întrecere organizată de Asociație și Direcția județeană de Sport, la care s-au implicat financiar, pe lângă Gigi Pambuca și o firmă, și câțiva foști sportivi, precum Iulian Ursoi și George Iordache.
Taguri
Articolul anterior Elev reținut după ce a încercat să schimbe bani falși
Articolul următor Aruncătorii Farului evoluează la Cupa Europei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei