Duminică, 07 Iunie 2026

Lupte / Medalie de bronz pentru România, în ultima zi a Europenelor din Bulgaria

de Sorin MIHALACHE Luni, 21 Iunie 2021 205 < 1 min citire
Lupte / Medalie de bronz pentru România, în ultima zi a Europenelor din Bulgaria
Luptătorul român Iulian Vasile Lungu a câştigat medalia de bronz, în limitele categoriei 60 kg, lupte greco-romane, în ultima zi a Campionatelor Europene pentru cadeţi de la Samokov (Bulgaria), după ce a trecut în meciul decisiv de germanul Eugen Schell.
Lungu l-a învins, în optimi pe albanezul Ardit Zeneli, în sferturi, pe finlandezul Vikke Erik Tarkkio, iar în semifinale a cedat în faţa lui Levente Levai (Ungaria).
Felicitări antrenorilor Cătălin Matache, Mircea Constantin și Baciu Victor. Felicitări clubului Heracle Timișoara, precum și antrenorului Zgardan Roman", au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Lupte.
România a încheiat Europenele din Bulgaria cu un bilanţ foarte bun: cinci medalii - aur prin Georgiana Carla Lircă la cat. 57 kg, argint prin Alexandra Voiculescu la cat. 40 kg, bronz prin Daniel Marian Sandu, la lupte libere, în cadrul cat. 60 kg, bronz prin Iosif Alexandru Ionescu, la greco-romane, la cat. 65 kg, şi bronz prin Iulian Lungu, la cat. 60 kg, la greco-romane.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Lupte 
Taguri
Articolul anterior Partidul „Contractul Civil” a câştigat alegerile parlamentare anticipate în Armenia
Articolul următor Concluziile Forumului Economic Franco-Român, de la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei