Peste 60 de constănțeni au dat curs duminică, 3 noiembrie chemării Asociației Sport Pentru Sănătate la mișcare, înfruntându-i la masa de joc pe câștigătorul en-titre al Superligii Sport Pentru Sănătate la Tenis de Masă, Aihan Velula, dar și pe Dragoș Gabriel Iordache, un junior de perspectivă al tenisului de masă constanțean.
- Publicitate -
A fost un eveniment cu intrare liberă în cadrul căruia participanţii au avut ocazia să descopere tainele tenisului de masă şi să înveţe de la jucătorii mai experimentaţi.
„Asociația Sport Pentru Sănătate își propune să promoveze în continuare astfel de activități și evenimente adresate publicului larg, care aduc împreună oameni de toate vârstele (vârsta celui mai tânăr participant este de 11 ani, iar cel mai în etate are în jur de 70), dar și care ajută opinia publică să conștientizeze faptul că sportul este un pilon esențial pentru un stil de viață sănătos și pentru o comunitate unită. Pe care noi o dezvoltăm lună de lună, încă de la 1 decembrie 2013, la Cupa Sport Pentru Sănătate la Tenis de Masă", a declarat pentru Cuget Liber Radu Dan Andrei, organizatorul evenimentului, președintele asociației.
Scopul evenimentul „Alege să faci sport pentru sănătate! Alege tenisul de masă!" a fost încurajarea constănțenilor să se implice în activități sportive și să adopte un comportament activ, promovând atât un stil de viață sănătos, dar și un sport pe care oricine îl poate practica, care aduce numeroase beneficii: optimizarea coordonării propriilor mișcări şi a echilibrului întregului corp, tonifierea musculaturii şi menţinerea mobilităţii, stimulează coordonarea și agilitatea, îmbunătățește rezistența și forma fizică, dezvoltă concentrarea și atenția.
Alături de Aihan și Dragoș, și alți voluntari, membri ai comunității amatoare tenisistice constănțene au pus umărul ca evenimentul să fie unul reușit: Marius Irimia și Ion Petre Oană, din Cernavodă, Andrei Onofrei (Medgidia) și Dănuţ Bogdan (Constanța), astfel încât ziua a fost una plină de sport, energie, competitivitate și voie bună.
Îndemnul ASPS rămâne același: „Vino la masa de joc! Alege să faci sport pentru sănătate!", invitând toți pasionații de tenis de masă să se înscrie la turneele pentru amatori care se desfășoară lunar la Tomis Mall.
Asocia’ia Sport Pentru Sănătate este o organizație non guvernamentală, non-profit, apolitică, independentă, care susține și promovează sportul, încurajează și facilitează practicarea acestuia, dezvoltând programe și evenimente sportive de interes general, pentru educarea motivațională pozitivă a oricărei persoane, în sensul menținerii, ameliorării și îmbunătățirii sănătății fizice, psihice și spirituale.
Turneele de tenis de masă pentru amatori vor continua să fie organizate aşa cum se întâmplă de foarte mulţi ani în incinta „Tomis Mall Constanţa”.
Fiecare doritor de mişcare şi iubitor al sportului este invitat lună de lună să participe şi să descopere tainele acestei discipline.