Gimnastul Marian Drăgulescu (România) a ocupat locul 4 în finala probei de sărituri din cadrul Cupei Mondiale Challenge de la Szombathely (Ungaria). „Marocanul” a avut o medie de 13,925, după ce a primit 13,950 la prima săritură şi 13,900 la a doua.
- Publicitate -
Medalia de aur i-a revenit lui Igor Radivilov (Ucraina; 14,150 puncte), cea de argint, lui Ondrej Kalny (Cehia; 14,150 puncte), iar cea de bronz, lui Sebastian Gawronski (Polonia; 14,025 puncte).
„Am ocupat poziția a patra în finală! Este prima competiție din timpul pandemiei Covid-19 și sunt fericit că am reușit să sar (n.r. - elementele) 900 și Drăgulescu... puțin joase, dar sunt la început de drum și sper ca la Europenele din decembrie să ajung la forma ideală.
Bineînțeles că mi-ar fi plăcut să vin acasă cu o medalie, dar și aceste rezultate fac parte din marea performanță. Învățăm din ele, și devenim mai buni în viitor”, a declarat Marian Drăgulescu.