Fosta glorie a handbalului feminin românesc, Mariana Tîrcă, a declarat că a decis să candideze la funcția de vicepreședinte al Federația Română de Handbal, în tandem cu actualul președinte, Constantin Din, care se va înscrie în cursă pentru un nou mandat.
- Publicitate -
„Am decis să nu mai privesc de pe margine, să mă implic și eu și să încerc să fac ceva pentru handbal. Și voi candida pentru funcția de vicepreședinte. Ținând cont de faptul că avem un campionat european, unde suntem gazde și speranța și dorința mea cea mai mare este că vom reuși să avem un rezultat foarte bun la acest campionat, în primul rând pentru fete și bineînțeles pentru handbalul românesc, voi merge împreună cu Constantin Din la aceste alegeri. Pentru că este implicat în organizarea acestui campionat european și știe cel mai bine ce este de făcut, iar ulterior să încercăm împreună să ajutăm handbalul românesc, nu prin vorbe, ci prin fapte", a declarat Mariana Tîrcă.