Marian Pană, antrenorul principal al Farului, s-a declarat mulțumit de modul în care decurge pregătirea de la Predeal. "Suntem la începutul perioadei de acumulări, iar băieții nu fac rabat de la efort. Avem condiții bune de antrenament, chiar dacă pe traseul de alergare e un pic piatră. Jucătorii au de alergat cam zece kilometri pe zi, de la vila unde suntem cazați la Susai. La dus, distanța de șase kilometri, iar la întoarcere, prin pădure, măsoară patru kilometri", a spus Pană.
- Publicitate -
"E greu, dar antrenamentele de acum își vor arăta roadele în timpul campionatului. Deocamdată, nu avem probleme cu accidentările și sperăm să nici nu apară", a declarat și antrenorul secund al Farului, Ion Barbu.