Petrolul Ploiești este în doliu după moartea lui Mario Cofaru, un junior promițător al echipei U17, care s-a stins din viață miercuri, 18 februarie, la vârsta de doar 16 ani. Anunțul tragic a fost publicat pe pagina oficială de Facebook a clubului ploieștean.
- Publicitate -
Accident feroviar la Comarnic
Tragicul incident a avut loc la Comarnic, unde tânărul fotbalist a fost lovit de un tren care circula pe ruta Galați – Brașov. Accidentul s-a produs în jurul orei 14:35.
Potrivit informațiilor publicate de gsp.ro, Mario Cofaru ar fi fost acroșat de tren după ce s-ar fi deplasat între liniile de cale ferată. Echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, fără succes. Ulterior, a fost constatat decesul.
Trupul neînsuflețit al tânărului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzelor exacte ale morții.
Mesajul transmis de Petrolul Ploiești
În mesajul publicat pe rețelele sociale, reprezentanții clubului Petrolul Ploiești și-au exprimat durerea și solidaritatea cu familia îndoliată:
„O veste cutremurătoare pentru familia Petrolul Ploiești! Un foarte tânăr jucător al clubului nostru, Mario Cofaru (16 ani), a plecat, astăzi, dintre noi, lăsând un gol imens în sufletele familiei, colegilor de echipă și ale tuturor celor care l-au cunoscut. Odihnește-te în pace, Mario! Condoleanțe familiei îndoliate!"
Cine a fost Mario Cofaru
Mario Cofaru împlinise recent 16 ani, pe 6 februarie. El ajunsese la Petrolul în vara anului 2025, după transferul de la HM Junior Câmpina, și evolua pentru echipa U17 a clubului.