Fotbaliștii constănțeni Cosmin Matei (FC Farul) și Denis Alibec (Inter Milano tineret) au acces, aseară, cu echipa națională Under-19 a României, la Turul de Elită, ultima fază de calificare la turneul final al Campionatului European din 2010, din Franța.
- Publicitate -
România a câștigat aseară cu 1-0 (Stoian - min. 13, din penalty) meciul cu Armenia, ultimul de la mini-turneul de calificare din Austria, prima etapă în drumul spre Euro. Matei și Alibec au fost titulari și au jucat toate cele 90 de minute.
În urma acestui rezultat, tricolorii mici au ocupat locul doi în serie, cu 6 puncte, și merg mai departe direct, alături de câștigătoarea grupei, Scoția care a totalizat tot 6 puncte, după ce aseară, a pierdut surprinzător,
0-1, confruntarea cu țara gazdă. Austria a avut și ea șase puncte, dar a ocupat locul trei, golaverajul înregistrat în meciurile directe fiindu-i nefavorabil (3-1 Scoția, 4-3 România, 1-4 Austria).
În Turul de Elită, etapă care se va disputa între 1 martie și 31 mai 2010, concurează 28 de formații calificate în urma meciurilor din prima fază. Participantele vor fi împărțite în șapte grupe de patru, din care acced la turneul final primele clasate, alături de țara gazdă Franța, calificată din oficiu.