Duminică, 07 Iunie 2026

Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf: "Meciul cu FC Basel, ultima șansă de calificare în primăvara europeană"

de Cuget Liber Marţi, 22 Octombrie 2013 147 1 min citire
"Meciul cu FC Basel, ultima șansă de calificare în primăvara europeană"
Antrenorul echipei Steaua, Laurențiu Reghecampf, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că partida cu FC Basel, contând pentru etapa a treia a Ligii Campionilor, este ultima șansă pentru campioana României de a accede în primăvara cupelor europene. 
"Pentru noi, e un meci foarte important, probabil ultima șansă pentru a mai reuși să ne calificăm în primăvara europeană. Trebuie să câștigăm meciul pentru a mai avea șanse să prindem locul trei sau, de ce nu, locul doi. Până acum, în cele două meciuri pe care le-am jucat, am primit foarte multe goluri, nu am reușit să ne ridicăm la valoarea competiției, nu am reușit să facem jocuri așa cum ne-am fi dorit. Înainte de competiție am spus că ne dorim să ajungem în primăvara europeană. Au trecut două etape, mai avem șanse. Dacă nu vom câștiga, am avea și mai puține șanse de a ne califica mai departe", a spus Reghecampf. Tehnicianul a afirmat că Steaua nu pornește ca favorită în meciul cu FC Basel: "În momentul de față, Steaua nu are niciun avantaj, pentru că în această competiție am primit șapte goluri și nu am marcat niciunul. Trebuie să facem primul pas, trebuie să ne concentrăm mult mai mult pe jocul nostru. Cred că prima șansă o au cei de la Basel, pentru că au deja un joc câștigat". Partida Steaua - FC Basel, contând pentru etapa a treia a Grupei E a Ligii Campionilor, se va disputa, deseară, de la ora 21.45 (în direct la TVR 1 și Digi Sport 1), pe Arena Națională.
Taguri
Articolul anterior Spadasinii Farului, în top 10
Articolul următor România - Grecia, la barajul de calificare pentru CM din Brazilia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei