Vineri, 05 Iunie 2026

Micii pugiliști sărbătoresc Ziua Copilului în ring

de Sandra MIHĂILĂ Sâmbătă, 30 Mai 2015 167 < 1 min citire
Micii pugiliști sărbătoresc Ziua Copilului în ring
Sâmbătă, între orele 11.00-13.00, la sala Complexului "Tomis" din strada Flămânda, va avea loc o demonstrație de box, unde vor participa sportivii începători, de la categoriile de copii și cadeți. Sunt așteptați să urce în ring peste 40 de copii, cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, de la cluburile CS Farul, ACS Callatis, CS Năvodari și CS Ovidiu.
"Scopul evenimentului este sărbă-torirea Zilei copilului prin prisma boxului. Vor participa câteva grupe de selecție. Sportivii sunt începători, majoritatea practică boxul de câteva luni. De asemenea, deși este un eveniment mai mic, vrem să îi obișnuim cu public, cu emoțiile. Cu toții vor primi pachețele din partea Primăriei", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mihai Constantin, directorul executiv al Asociației Județene de Box (AJB) Constanța.
Evenimentul este organizat de AJB Constanța, în parteneriat cu DJST Constanța și Primăria Municipiului Constanța. 
Taguri
Articolul anterior Antrenorul Ion Crăciun: "Conducerea ne-a anunțat că echipa se va desființa"
Articolul următor ANOFM. Iată ce locuri de muncă sunt libere, astăzi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei