Ultima oră / Handbal feminin Mihaela Pîrîianu, noua antrenoare a echipei CS Tomis

de Sorin MIHALACHE Vineri, 18 Martie 2011 511
Meciul dintre CS Tomis Constanța și Universitatea Reșița, programat duminică, în cadrul etapei a 20-a a Ligii Naționale de handbal feminin, va reprezenta debutul oficial al Mihaelei Pîrîianu în cariera de antrenor. Desemnată să conducă, alături de Aneta Barcan, pregătirea echipei constănțene, după despărțirea de Ion Pușcașu, Mihaela Pîrîianu (35 ani) a acceptat propunerea conducerii clubului constănțean de a prelua funcția de antrenor, renunțând astfel, cel puțin pentru moment, la cariera de jucătoare. "Este o provocare pentru mine, mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversează clubul, dar am încredere în fetele rămase la echipă și în proiectul pe care l-am discutat cu noua conducere a Tomisului. Datorez imens lumii handbalistice din Constanța și sper să pot răsplăti încrederea oferită, în noua calitate pe care o am, cea de antrenoare", a declarat Mihaela Pîrîianu, pentru site-ul cstomis constanta.blogspot.ro. Ieri, a fost oficializat, la Federația Română de Handbal, contractul de antrenor al Mihaelei Pîrîianu. "Oficial, fiind la debut în antrenorat, Mihaela nu poate îndeplini decât funcția de antrenor secund, însă are tot sprijinul nostru și avem încredere în abilitățile sale de a conduce echipa", a declarat directorul sportiv al Tomisului, Paul Alexe.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei