Duminică, 07 Iunie 2026

Ministrul Sportului, prima reacție după ce Simona Halep a fost testată pozitiv la un control antidoping

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 22 Octombrie 2022 324 < 1 min citire
Ministrul Sportului, prima reacție după ce Simona Halep a fost testată pozitiv la un control antidoping
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat, vineri seara, că ministerul pe care îl conduce este alături de Simona Halep, ''un reper al tenisului românesc'', în perioada grea prin care trece după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping.
''Simona Halep este un reper în tenisul românesc şi cel mondial, a inspirat noi generaţii de tineri care s-au îndreptat către tenis, iar impactul pe care astfel de sportivi, de talie mondială, îl au asupra sportului este unul major. Ministerul Sportului susţine, prin politicile şi valorile promovate, sportul de performanţă bazat pe spiritul fair play şi corectitudine. Suntem alături de Simona şi sperăm să se clarifice cât mai curând această situaţie'', a scris Novak pe pagina sa de Facebook.
Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, vineri, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa roxadustat.
Taguri
Articolul anterior ALERTĂ ÎN EUROPA! O nouă subvariantă Omicron este aşteptată să provoace o creştere a numărului cazurilor de COVID-19
Articolul următor Ciolacu, despre pensii: "Pentru cei cu pensii mai mari ceva înseamnă 15%, pentru cei cu pensii mai mici reprezintă altceva. Trebuie să găsim echilibrul"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei