Duminică, 07 Iunie 2026

Nataţie / David Popovici, medaliat cu aur în proba de 200 m liber, la Europenele de juniori

de Sorin MIHALACHE Duminică, 11 Iulie 2021 239 < 1 min citire
Nataţie / David Popovici, medaliat cu aur în proba de 200 m liber, la Europenele de juniori
Tânărul înotător român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber la Campionatele Europene de nataţie pentru juniori, competiţie care se desfăşoară la Roma (Italia).
„Delfinul” în vârstă de 16 ani a terminat cele patru lungimi de bazin cu timpul de 1:45.95 și și-a trecut în palmares a treia medalie la competiția din Cetatea Eternă, după argintul de la ștafeta de 4x100 m liber și aurul de la 100 m liber, informează Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern.
Înainte să facă senzație în finala de la 200 m liber, sportivul pregătit de antrenorul Adrian Rădulescu s-a calificat în ultimul act de la 50 m. Fără să forțeze, David a obținut primul timp din cele două semifinale - 22.75 secunde - și va evolua duminică, 11 iulie, în ultima zi de concurs de la Roma, în finala de la 50 m liber, de la ora 20.34, ora României.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern / LEN 
Taguri
Articolul anterior ALERTĂ la Techirghiol: o persoană în pericol de ÎNEC!
Articolul următor Cât câștigă românii și pe ce li se duc banii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei