Duminică, 07 Iunie 2026

Naţionala feminină de handbal a României, calificare ratată la JO de la Paris 2024

de Sorin MIHALACHE Duminică, 10 Decembrie 2023 890 1 min citire
Naţionala feminină de handbal a României, calificare ratată la JO de la Paris 2024
Naţionala feminină de handbal a României a învins selecţionata Japoniei la Campionatul Mondial 2023, dar a ratat calificarea în sferturile competiţiei. Cu Eliza Buceschi desemnată din nou cea mai bună jucătoare a meciului, reprezentativa tricoloră s-a impus cu scorul de 32-28.
Din păcate, România nu mai are nicio şansă de calificare în sferturile de finală, după ce Polonia a fost surclasată de Danemarca, scor 22-32. Anterior, România pierduse în faţa Germaniei, scor 22-24.
În urma acestui eşec, România pierde astfel şi şansa calificării la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. În aceste condiţii, singura miză rămâne terminarea pe locul al treilea în grupă şi implicit pe locurile 9-12 la general.
Ultimul meci al naţionalei tricolore la CM 2023 se va disputa luni, 11 decembrie, de la ora 19.00, în compania selecţionatei Poloniei.
Cu o rundă înainte de final, clasamentul în grupă arată astfel:
1. Germania - 8 p (4 meciuri, golaveraj 119-90);
2. Danemarca - 6 p (4 meciuri, golaveraj 122-93);
3. România - 4 p (4 meciuri, golaveraj 114-119);
4. Polonia - 4 p (4 meciuri, golaveraj 93-116);
5. Japonia - 2 p (4 meciuri, golaveraj 115-121);
6. Serbia - 0 p (4 meciuri, golaveraj 91-115).
În sferturile de finală se califică primele două clasate. 
Taguri
Articolul anterior Aproape 80% dintre românii aflaţi în străinătate şi-au rezervat zboruri spre România, de sărbători
Articolul următor Nicolae Ciucă, prima reacție la anunțul Austriei că România are undă verde pentru Schengen

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei