Niki Lauda, unul dintre cei mai mari piloți de Formula 1, a murit

de Cuget Liber Marţi, 21 Mai 2019 249
Niki Lauda, unul dintre cei mai mari piloți de Formula 1 ai tuturor timpurilor, a murit în această dimineață la vârstă de 70 de ani. Informația a fost confirmată de un purtător de cuvânt al familiei sale.

Niki Lauda, care a suferit un transplant de plămâni, a murit "în pace", potrivit rudelor sale, scrie BBC.
Sportivul austriac a supraviețuit miraculos unui accident, în 1976, când mașina pe care o conducea în timpul unei curse a luat foc. Niki Lauda a suferit arsuri grave la nivelul feței și a rămas cu grave probleme de sănătate.
Dar rănile nu l-au oprit să revină la volan. Două dintre cele trei campionate mondiale pe care le-a câștigat au fost obținute după teribilul accident. Este singurul pilot din istorie care a devenit campion atât cu Ferrari cât și cu McLaren, marile rivale din lumea sporturilor cu motor.
După ce a renunțat la pilotaj, a rămas în Formula 1 ca manager sau consulant. De asemenea, a fost comentator de televiziune. A fost pasionat de aviație și a înființat și condus trei companii aeriene.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei