Vineri, 05 Iunie 2026

Nr. 1 ATP, Rafael Nadal, ratează finala US Open

de Cuget Liber Sâmbătă, 08 Septembrie 2018 286 1 min citire
Nr. 1 ATP, Rafael Nadal, ratează finala US Open
Foto: Guliver/Getty Images via digi24.ro
Finala US Open 2018 se va disputa între sârbul Novak Djokovici și argentinianul Juan Martin del Potro, adică între nr. 6, respectiv nr. 3 mondial, după ce liderul clasamentului în tenisul masculin, Rafel Nadal, a abandonat în semifinale din cauza unei accidentări.
Semifinala dintre Rafel Nadal și Juan Martin del Potro s-a oprit după două ore, în momentul în care argentinianul câștigase primele două seturi cu 7-6, 6-2.
Rafael Nadal a făcut o tendinită la genunchi, care l-a împiedicat să continue. A fost efectul cumulat a două săptămâni intense în care spaniolul a jucat nu numai cele mai lungi două meciuri din istoria participărilor sale la US Open, dar a avut de luptat și cu excesiva căldură și umiditate care le-au pus serioase dificultăți anul acesta jucătorilor de la Flushing Meadows.
"Nu-mi place deloc că mă retrag, dar să mai fi jucat încă un set ar fi fost prea mult pentru mine. Am avut unele probleme în timpul acestui turneu. Azi le-am simțit din nou. Am simțit ceva la genunchi încă din primul set. Am încercat să văd dacă trece pe măsură ce joc, dar nu, n-a fost să fie. Vă imaginați că mi-e foarte greu să renunț. Dar la un moment dat, trebuie să iei decizia. Mi-era greu să joc în starea aceea, cu dureri. N-ar fi fost un meci de tenis, până la urmă. Ar fi jucat doar un jucător, iar celălalt ar fi stat pur și simplu de partea cealaltă a fileului", a explicat Nadal.
Sursa: digi24.ro
Taguri
Articolul anterior CLIPE DE PANICĂ! Bloc cuprins de flăcări
Articolul următor Negoiță: Oamenii din Piața Victoriei au rămas fără speranță, din cauza unor ticăloși ce nu-și fac treaba

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei