Vineri, 05 Iunie 2026

Dan Petrescu: "Nu am plecat cu scandal de la Urziceni"

de Cuget Liber Marţi, 29 Decembrie 2009 900 2 min citire
"Nu am plecat cu scandal de la Urziceni"
Dan Petrescu
Fostul antrenor al Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, ieri, că a decis să plece de la formația ialomițeană din motive strict personale și nu pentru că ar fi avut vreun conflict cu cineva din cadrul clubului.
"E greu să vorbesc acum, dar a venit și acest moment în care mă despart de echipă. În viață trebuie să iei decizii și nu este ușor. Am petrecut aproape 3 ani și jumătate extraordinari la Unirea, în care am realizat foarte multe lucruri la care nu mă așteptam, precum câștigarea campionatului sau participarea în Liga Campionilor, pe care credeam că le voi face la alte echipe. În acest moment însă, din motive personale, am considerat că e mai bine să ne despărțim. Și eu, și clubul am fost de acord cu despărțirea și nu a fost nicio ceartă la club", a spus Petrescu.
Dan Petrescu a adăugat că nu a apucat să stea de vorbă cu foștii săi elevi, dar a spus că vrea să aibă o întâlnire cu ei pentru a le mulțumi. Fostul internațional nu crede că prin plecarea lui se pierde o componentă foarte importantă de la Unirea Urziceni, deoarece baza într-un club sunt jucătorii. Petrescu s-a declarat dezamăgit de faptul că nu va fi pe banca ialomițenilor în dubla cu Liverpool din Liga Europa, dar este convins că va veni și rândul lui să joace împotriva "cormoranilor", fie că va fi vorba de meciuri în "Premier League sau cupe europene".
Impresarul FIFA Victor Becali a declarat că Dan Petrescu ar putea fi instalat pe banca tehnică a formației ruse de ligă secundă Kuban Krasnodar, dar totul depinde de cât de dispuși sunt conducătorii de acolo să investească într-un proiect ambițios, pe măsura dorințelor fostului tehnician al Unirii Urziceni.
"Bursucul" a spus, ieri, că are mai multe oferte de pregăti formații din străinătate, dar încă nu a luat o decizie, însă presa din România scrie că antrenorul a ajuns la un acord cu rușii de la Kuban Krasnodar.
În urma demisiei lui Petrescu, următorul tehnician al Unirii va fi din străinătate, unul care nu a mai antrenat în România, a declarat managerul ialomițenilor, Mihai Stoica.
Taguri
Articolul anterior Sport extern
Articolul următor Pictorial cu scandal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei