U Cluj - CS Tomis Constanța, derby-ul Ligii Naționale de handbal feminin O bătălie pe viață și pe moarte pentru puncte

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 10 Noiembrie 2010 786
Două dintre echipele ce reprezintă România în cupele europene, U Cluj și CS Tomis Constanța, se întâlnesc, astăzi, în Ardeal, în derby-ul etapei a noua a Ligii Naționale de handbal feminin. Ambele formații au acumulat în actuala stagiune câte 13 puncte, gazdele sunt pe locul trei în clasament, oaspetele - pe doi, fiind departajate doar de golaveraj. "Ne așteaptă un meci foarte greu, dar încercăm să scoatem un rezultat bun. Fetele vin după victoria clară cu Oțelul, momentul este favorabil, ar fi extraordinar pentru noi dacă am câștiga cele două puncte", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Tomis, Gheorghe Slabu. Partida U Cluj - CS Tomis începe la ora 18.00 și este transmisă în direct de Digi Sport. Arbitrează brigada dâmbovițeană Harabagiu / Stănescu. După acest joc, fetele antrenate de Ion Crăciun și Florin Cazan nu vor reveni pe litoral, ci vor pleca spre Portugalia, via Budapesta, pentru meciul cu SAD Funchal Madeira, din prima manșă a turului trei al Cupei Cupelor, care va avea loc sâmbătă. Celelalte partide ale rundei a noua a LN se vor desfășura după următorul program: astăzi: HC Dunărea Brăila - Cetate Deva (arbitrează brigada constănțeană Geor-gescu / Moldoveanu), HC Zalău - Rulmentul Brașov; sâmbătă, 13 noiembrie: HCM Roman - SCM Craiova, HC Oțelul Galați - HCM Știința Baia Mare; duminică, 14 noiembrie: HCM Buzău - U Reșița. Meciul CSM București - Oltchim Râmnicu Vâlcea, scor 26-39, s-a disputat ieri, în devans.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei