Vineri, 05 Iunie 2026

O echipă de tradiție se retrage din Superliga de rugby

de Cuget Liber Miercuri, 29 Aprilie 2020 299 < 1 min citire
O echipă de tradiție se retrage din Superliga de rugby
Sport Club Municipal Gloria Buzău a anunțat, ieri, într-un comunicat remis Agerpres, că echipa sa de rugby se retrage din Superliga de rugby, în urma amânării începerii returului campionatului național, dar și din cauza restricțiilor bugetare survenite în urma pandemiei cu SARS-CoV-2.
"Clubul dorește să promoveze valorile locale și să ajute la dezvoltarea viitorilor mici rugbiști buzoieni. În acest moment, la echipele de copii și juniori activează patru antrenori buzoieni, care se ocupă de 60 de copii, împărțiți în trei grupe. Se dorește, însă, ca acest număr să ajungă la 100 în viitorul apropiat", precizează clubul.
Gloria Buzău ocupa locul 6, penultimul în clasamentul Superligii, cu 10 puncte (7 jocuri), la egalitate cu Dinamo (locul 5).
Membrii Colegiului Director ai FRR au decis, pe 17 martie, amânarea începerii returului Superligii și a returului Diviziei Naționale de Seniori până la noi dispoziții ale autorităților competente privind starea de urgență.
Taguri
Articolul anterior Spitalele italiene se confruntă cu munți de deșeuri medicale contaminate, pe lângă lupta cu coronavirusul
Articolul următor Magia șahului! De la mașina care l-a învins pe om, la "prostii nebunești"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei