Câștigătoarea Ligii a IV-a constănțene la fotbal, Oil Terminal (antrenor, Dumitru Sărăcin), a promovat, ieri, în Liga a III-a, după ce a învins cu 3-2 la baraj Abatorul Slobozia (campioana județului Ialomița), meci disputat la Călărași.
- Publicitate -
Autorii golurilor constănțenilor, care au condus cu 3-0, au fost Bădică (min. 10), Cristache (min. 20) și Tănase (min. 30, din penalty). La pauză, a fost 3-1, iar în partea secundă Abatorul a relansat meciul, când a punctat pentru 3-2, dar Oil Terminal a reușit până la final să păstreze diferența de un gol care i-a adus promovarea.
"Ne-am confruntat cu o echipă bună, cu experiență. După cum mă așteptam, am avut meci greu, care ne-a făcut însă victoria mai frumoasă", a declarat, pentru "Cuget Liber", Dumitru Sărăcin.
Oil Terminal a folosit jucătorii: Al. Sărăcin - Grigore (min. 80, Mujdei), Cristache, Ilie, David - Bârgău, Bădică (min. 62, Roman), M. Nicolae, Tănase (min. 70, Șișu) - Ciocănel, Chelariu (min. 63, Costache).