Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Patru staruri din tenisul mondial vor participa la un turneu virtual

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 10 Aprilie 2020 786 1 min citire
Patru staruri din tenisul mondial vor participa la un turneu virtual
Britanicul Andy Murray, germanca Angelique Kerber, francezul Lucas Pouille și spaniola Carla Suarez Navarro sunt primii jucători confirmați pentru turneul de tenis Mutua Madrid Open Virtual Pro, care se va disputa între 27 și 30 aprilie, informează agenția EFE.
Anunțul a fost făcut joi, la trei zile după comunicatul responsabililor acestui turneu, organizat de Ion Țiriac, care se va disputa anul acesta într-o formă virtuală, în care jucătorii vor schimba racheta de tenis cu o consolă video, după anularea evenimentului de la Caja Magica din Madrid, ca urmare a pandemiei de coronavirus.
Pentru Andy Murray, fostul număr unu mondial și campion la Madrid în 2008 și 2015, acest turneu virtual reprezintă o bună ocazie de a se face remarcat în această perioadă, în care se recuperează după problemele de la șold care i-au dat bătăi de cap de mai bine de doi ani, nepermițându-i să concureze în mod regulat în circuitul profesionist masculin.
Un alt fost lider mondial, Angelique Kerber, câștigătoarea turneelor Australian Open, Wimbledon și US Open, și care a susținut recent disputarea turneelor fără public, a acceptat la rândul ei această provocare, în absența turneelor reale.
La începutul acestei săptămâni, organizatorii Mutua Madrid Open au anunțat înlocuirea competiției din capitala Spaniei cu acest turneu virtual, care va permite distribuirea sumei de 200.000 de euro pentru ajutorarea jucătorilor care se confruntă cu probleme și a luptei împotriva maladiei, conform AFP.
Lumea tenisului este în prezent paralizată, la fel ca întregul sport mondial, din cauza pandemiei de coronavirus, cu turnee anulate, precum cel de la Wimbledon, sau amânate, așa cum este cazul celui de la Roland Garros, mutat în septembrie.
Taguri
Articolul anterior Turneu inedit organizat de NBA
Articolul următor PSD: Guvernul trebuie să ia măsuri pentru contracararea secetei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei