Joi, 04 Iunie 2026

Start în Trofeul Carpați la handbal masculin, ediția 2008 Pericolul vine din Algeria

de Sorin MIHALACHE Vineri, 24 Octombrie 2008 471 < 1 min citire
Astăzi, în Sala Sporturilor "Romeo Iamandi" din Buzău, debutează tradiționalul turneu amical de handbal masculin dotat cu Trofeul Carpați. România este mare favorită la câștigarea competiției.
Față de alți ani, ediția din 2008 este mai săracă în oaspeți de seamă, echipele care vor concura fiind România, România B și Algeria, formație calificată, la rându-i, la Campionatul Mondial din 2009.
Selecționerul Aihan Omer abordează competiția cu un lot alcătuit din 25 de handbaliști, dintre care îi va alege pe cei 14 pe care se va baza în preliminariile Campionatului European 2010. Vicecampioana României, HCM Constanța, furnizează șapte jucători naționalei - Ionuț Stănescu, Mihai Popescu, Laurențiu Toma, Mihai Timofte, George Buricea, Daniel Mureșan și Florin Nicolae. Acestora, li se alătură alți trei sportivi constănțeni, Eremia Pârâianu (UCM Reșița), Marius Stavrositu și Dan Savenco (Steaua).
Trofeul Carpați se încheie duminică, apoi tricolorii se vor mai pregăti două zile la Buzău. Miercuri, 29 octombrie, trupa lui Omer va pleca spre Antalya (Turcia), unde, a doua zi, va înfrunta "armia" otomană, în partida de deschidere a campaniei de calificare la EURO 2010.
Taguri
Articolul anterior Rates on Romania's money market should return to lower levels next week, bank manager deems
Articolul următor Explozie de culoare și arome dedicate Moșilor de Sâmburi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei