Vineri, 05 Iunie 2026

Peste 250 de tenismeni, așteptați la TC Idu, la Cupa Vicomte

de Sandra MIHĂILĂ Joi, 30 Iulie 2015 130 1 min citire
Peste 250 de tenismeni, așteptați la TC Idu, la Cupa Vicomte
Astăzi, la baza spor-tivă Tenis Club Idu din Mamaia, se vor desfășura primele meciuri din cadrul turneului Platinum Mamaia - Cupa Vicomte, competiție adresată amatorilor din România. Organi-zatorii au promis o mul-țime de alte activități convexe, totul pentru a îmbina distracția cu relaxarea. 
Turneul a ajuns la cea de-a șasea ediție și este coordonat de Circuitul Tenis Partener. Peste 250 de iubitori ai sportului alb s-au înscris la ediția din acest an. Cererea a fost foarte mare în acest an, iar organizatorii s-au văzut nevoiți să mărească tablourile. 
Competiția va cuprinde meciuri la aproape toate nivelurile, la masculin, respectiv între 4 și 8, și nivelul 5 la feminin. De asemenea, juniorii vor putea concura la proba de simplu la nivelul 5, iar proba de dublu se va desfășura la nivelurile 5, 6, 7, 8 și 9. 
Conform site-ului tenispartener.ro, astăzi se vor desfășura meciurile din cadrul probelor de simplu și dublu masculin nivel 5, 6 și 7, cu începere după ora 8.00. Sâmbătă, vor avea loc partidele destinate juniorilor și cele de la feminin (nivel 5), iar duminică, vor fi organizate semifinalele și finalele turneului. 
Sponsorul oficial al evenimentului va oferi premii constând în articole de îmbrăcăminte, cât și vouchere valorice. 
Duminică, 2 august, tot la TC Idu, se va desfășura tradiționalul turneu din Circuitul Tenis 10, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani. Copii își vor arăta și talentul la pictură, în cadrul unui atelier de creație oferit de TC Idu, cunoscut și sub numele de "Racheta fermecată".
Taguri
Articolul anterior Italienii își aruncă gunoiul în România
Articolul următor HC Farul, a doua echipă de handbal masculin a Constanței!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei