Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Petrolul a câştigat derby-ul cu Rapid, 1-0, în Superligă

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 30 Iulie 2024 146 1 min citire
Petrolul a câştigat derby-ul cu Rapid, 1-0, în Superligă
Petrolul Ploieşti a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a Superligii de fotbal.
Petrolul a câştigat „Primvs Derby”, aşa cum este cunoscut duelul dintre Petrolul şi Rapid, prin golul kosovarului Albin Berisha (31), din centrarea lui Sergiu Hanca, pe contraatac.
Rapid a dominat jocul autoritar, dar a făcut-o steril, creându-şi puţine ocazii de gol. Cele mai clare au fost ratate de Claudiu Micoschi (2), al cărui şut a fost respins de portarul Lukas Zima, de Borisav Burmaz (5), care a şutat din 6 metri în bară, şi de Paul Iacob (45+2), a cărui lovitură de cap a fost respinsă de Zima de sub transversală.
Rapid a încheiat meciul în zece oameni, Luka Gojkovic (87) fiind eliminat pentru lovirea cu cotul a lui Tommi Jyry, căruia i-a spart nasul.
În „Primvs Derby”, Petrolul a obţinut victoria cu numărul 23, în 83 de partide, Rapid având 37 de succes, iar 23 de jocuri s-au încheiat nedecis, potrivit LPF. Cu Petrolul gazdă, bilanţul este de 18 succese pentru „găzari”, 10 pentru Rapid şi 14 remize.
Petrolul a obţinut prima victorie din acest sezon şi, totodată, prima în mandatul fostului internaţional turc Mehmet Topal. Rapid rămâne fără victorie în acest debut de sezon, cu două egaluri. 
Taguri
Articolul anterior FRF, după refuzul lui Hagi: „Mai devreme sau mai târziu, el va conduce naţionala”
Articolul următor Fundaţia Ţiriac oferă câte o maşină fiecărui sportiv român medaliat cu aur la Paris

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei