Duminică, 07 Iunie 2026

Pista de atletism a stadionului "Farul" va fi gata luna aceasta

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009 1471 < 1 min citire
După câteva luni de "exil", atleții constănțeni vor re-veni, cât de curând, la antrenamente pe pista stadionului "Farul". Directorul coordonator al DSJ Constanța, Elena Frîncu, a declarat, vineri, că progra-mul de refacere a pistei este încheiat în procent de 98%.
"Între 9 și 11 noiembrie, la Constanța se va afla o echipă de specialiști din Italia, responsabilă cu ultimul act, cel de trasat. Cred că, în jurul datei de 15 noiembrie, pista va fi inau-gurată. Atleții abia așteaptă să revină pe stadion. A durat mai mult, am întâmpinat și dificultăți de altă natură, dar am vrut să realizăm o lucrare de calitate. Într-un an foarte greu, s-a reușit o investiție importantă, unică în România. Pista este confecționată dintr-un material similar cu cel pe care
s-a alergat la Berlin, la Campionatul Mondial", a explicat Elena Frîncu.
Taguri
Articolul anterior Tecău și Hănescu, semifinaliști la Valencia
Articolul următor Constănțeni medaliați la Mondialele de lupte tradiționale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei