Preşedintele Federaţiei Române de Polo, încrezător înaintea Mondialului U20 de la Otopeni

de Mircea GHIȚĂ Joi, 08 Iunie 2023 133
Preşedintele Federaţiei Române de Polo, Alexandru Matei, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că selecţionata României poate încheia în primele opt echipe Campionatul Mondial Under-20 programat să se desfăşoare, în perioada 8-18 iunie, la Complexul Sportiv de Nataţie din Otopeni.
„Eu sunt foarte încrezător în felul în care a muncit această echipă. Cred că România poate încheia în primele opt la acest Campionat Mondial. Îmi doresc foarte mult pentru că sper ca uşor-uşor şi să revenim pe traseul din urmă cu mai bine de 10 ani când încercam să terminăm în primele 6-8 echipe. Organizarea acestui Mondial este o mândrie naţională. Mă bucur pentru încrederea pe care ne-a oferit-o World Aquatics, pentru că este o răsplată pentru poloul şi sportul românesc”, a spus Matei.
În ceea ce priveşte condiţiile noului Complex Sportiv de Nataţie Otopeni, preşedintele a menţionat că acestea se ridică la cele mai înalte standarde şi ar putea găzdui chiar şi un Mondial de seniori.
„Complexul de la Otopeni este senzaţional, iar noi am depus eforturi pentru a le aduce la cele mai înalte standarde ca logistică. Reprezentantul World Aquatics a spus că se gândeşte chiar la organizarea Mondialului de seniori la Otopeni, însă acesta este un mega eveniment, în polo este următorul după Jocurile Olimpice. Vom vedea la sfârşitul acestui Mondial U20, iar dacă totul va fi bine din punct de vedere al organizării, probabil că World Aquatics va veni şi cu o propunere de a găzdui şi un Mondial de seniori la un moment dat. Însă cred că ar trebui să ne luăm câţiva ani de vacanţă după acest eveniment şi după aceea să ne gândim din nou la o organizare. Oricum ar fi, nu ştiu dacă organizarea unui Mondial de seniori în România, un eveniment uriaş ca şi costuri şi logistică, ar merita pus în balanţă doar pentru a califica naţionala la un CM. Deci trebuie să ne gândim dacă merită să ne înhămăm la organizare doar pentru a duce echipa acolo. Eu cred însă că putem merge la Mondial în viitor ca echipă calificată şi nu ca ţară gazdă”, a precizat Alexandru Matei.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei