Prima etapă a Cupei Mării Negre la ciclism și-a desemnat liderii

de Mihai CHELEȘ Marţi, 04 Octombrie 2016 397
Peste 60 de sportivi au luat startul la prima etapă a celei de-a doua ediții a Cupei Mării Negre la ciclism. Competiția a fost organizată de Clubul Bilal Constanța, în parteneriat cu Asociația Black Sea Equilibrium.

Iată câștigătorii etapei inaugurale: categoria 15-18 ani, fete - 1. Ana Maria Nichifor; categoria 15-18, băieți - 1. Mihnea Harasim; categoria 12-14 ani, fete - 1. Maria Coteanu; categoria 12-14 ani, băieți - 1. Mihnea Harasim; categoria 8-11, fete - 1. Ioana Oana; categoria 8-11 ani, băieți - 1. Rareș Iacob; categoria 5-7 ani, fete - 1. Alexia Hampu; categoria 5-7 ani, băieți - 1. Matei Gabriel Butuc.
"Este fantastic că am reușit să mărim numărul de participanți față de prima ediție. Sunt sigur că din acești copii extrem de talentați putem alege cel puțin 10 și astfel să refacem echipa de ciclism a orașului Constanța. Au fost foarte mulți participanți și din Tulcea și vreau să le mulțumesc că au venit", a declarat președintele CS Bilal Constanța, Victor Bănescu. 

Următoarea etapă, din cele trei programate, va avea loc sâmbătă, 8 octombrie, în stațiunea Mamaia, zona Hotel Rex. Etapa ar fi trebuit să se des-fășoare pe bd. Aurel Vlaicu, însă autoritățile locale nu și-au dat acceptul pentru blocarea traficului în zonă.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei