Joi, 04 Iunie 2026

Duminică, la Giurgiu, de la ora 11, în direct la sport.ro, Dunărea - FC Farul Primul pas spre promovare

de Marian BOCAI Sâmbătă, 15 August 2009 1179 2 min citire
Primul pas spre promovare
Vasilică Cristocea (la balon) joacă din nou cu Farul în Liga a II-a
Farul debutează duminică într-o campanie de Liga a II-a pe care o vrea încheiată
cu accederea imediată în Liga 1.
Farul se numără printre can-didatele certe la promovare, mulți văzând-o chiar princi-pala favorită, în fața Petrolu-lui, a Sportului Studențesc sau a lui FCM Bacău.
Lotul (cu mulți jucători cunoscuți și experimentați) o recomandă pe Farul pentru revenirea imediată în prima ligă, însă este de văzut cum vor reacționa fotbaliștii la impactul cu Liga a II-a, mai ales acum, în primele etape, care contează foarte mult pentru evoluțiile viitoare. În plus, Farul va trebui, desigur, să fie ferită de instabilitatea financiară și organizatorică.
"Am una dintre cele mai bune echipe din serie. Îmi dau seama însă că ne va fi destul de greu. Nu creez un alibi, dar și pentru băieții mei va fi ceva nou. Este un alt nivel și toți se vor mobiliza contra noastră", a declarat antrenorul principal al Farului, Marius Șumudică.
Primul meci al "marinarilor" este duminică, la Giurgiu, în fieful unei echipe care are experiența meciurilor de uzură ale eșalonului secund și care este pregătită de Marin Barbu, unul dintre tehnicienii care au fost aproape de a fi înscăunați la Farul, după retrogradare.
"Nu mă interesează duelul cu Marin Barbu. Eu sunt antrenor la Farul și vreau să câștigăm la Giurgiu. Sper să trecem peste acest prim hop", a spus Șumudică. Tehnicianul a semnat contractul cu Farul, unul pe doi ani.
Formația probabilă a Farului: Vlas - Mățel, Barbu, Șchiopu (cpt.), Gaston - B. Andone, Pătrașcu - Matei, Chico (Rusmir), Cristocea - M. Ene.
Arbitrează Dragoș Istrate; asistenți, Andrei Simonis, Vlad Bârleanu; rezervă, Ionuț Coza; observatori, Alexandru Crișan și Ioan Cristea (toți, din București). Meciul se joacă duminică, 16 august, de la ora 11, în direct la sport.ro.
Altfel, Șumudică ne-a precizat că meciul contra Concordiei Chiajna, din etapa secundă, de la Constanța, se dispută vineri, 21 august, de la ora 19.
Dacă intră în Liga 1, Șumudică nu operează multe schimbări în lot
Marius Șumudică a declarat că, în eventualitatea promovării, lotul care va accede în Liga 1 va suferi modificări minore.
"După promovare, am nevoie de jucători cu experiență. Fără ei, nu poți rezista. Dacă voi promova, nu știu dacă voi renunța la foarte mulți fotbaliști și nu știu câți voi aduce. Probabil doar 2-3. Este foarte ușor să distrugi și foarte greu să construiești. Dacă Șchiopu va juca bine, nu mă voi debarasa de el nici la anul, bineînțeles, dacă va mai putea. La fel va fi și cu Bogdan Andone. Brașovul a făcut același lucru, a construit o echipă în jurul lui Ilyeș, Măldărășanu, jucători trecuți de prima tinerețe, și, după promovare, a făcut o figură frumoasă. Similar a procedat și FC Argeș și a avut succes, pe când Otopeni, Buzău sau Pandurii au ales să remanieze lotul și au avut mult de suferit", a declarat Șumudică.
Taguri
Articolul anterior Cocteil cu înghețată de vanilie și alune
Articolul următor Petrolul, luat la țintă cu Săgeata

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei