Joi, 04 Iunie 2026

Program infernal pentru voleibalistele de la CS Medgidia

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 07 Aprilie 2021 872 < 1 min citire
Program infernal pentru voleibalistele de la CS Medgidia
Echipa feminină de volei a celor de la CS Medgidia nu are prea mult timp să îşi tragă sufletul după turneul pe care l-a disputat pe teren propriu.
După ce s-au calificat matematic în Cupele Europene, fetele antrenate de Florin Voinea şi Radu Began se pregătesc acum pentru o nouă competiţie dură.
„Medgidia nu are prea mult timp să-și tragă sufletul, după ultimul retur al Diviziei A1 de volei feminin. Federația Română de Volei a stabilit ca în acest final de săptămână se va juca primul turneu din play-off, la Blaj.
Fetele noastre se vor revedea cu adversare ca CSM Târgoviște și CS Dinamo București, pe care le-au întâlnit în urmă cu doar trei zile, alături de CSM Volei Alba Blaj, care este și echipa gazdă”, apare scris pe pagina de Facebook a Clubului Sportiv Medgidia.
Programul este unul infernal pentru voleibalistele de pe malul canalului. Vineri, 9 aprilie, Medgidia va juca împotriva echipei CSM Târgovişte, formaţie în faţa căreia a cedat în ultimul meci jucat la Medgidia, scor 0-3.
Sâmbătă, dobrogencele vor juca cu Dinamo, iar duminică vor întâlni formaţia gazdă, Alba Blaj. Toate partidele vor avea loc de la ora 17:30.
Taguri
Articolul anterior Consiliul Concurenței a aprobat o nouă concentrare economică
Articolul următor Containere cu deşeuri tocate, depistate în Portul Agigea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei