În capitala Bulgariei, Sofia, s-au desfăşurat întrecerile Campionatelor Europene de box Under-23, competiţie organizată de Confederaţia Europeană a Boxului (EUBC) şi la care au participat 327 de sportivi din 35 de ţări.
- Publicitate -
Pugilista Maria Cimpoeru, de la CS Năvodari, a fost învinsă în semifinalele categoriei 81 kg de campioana europeană en-titre, ucraineanca Irina Luţak, astfel încât constănţeanca şi-a adjudecat medalia de bronz.
Componentă a lotului naţional al României, Maria Cimpoeru este la a treia medalie europeană, ea mai având în palmares şi un loc cinci la Mondiale.
Maria Cimpoeru este neînvinsă în ţară, fiind campioană naţională şi câştigătoare a Cupei României timp de cinci ani consecutiv.
Sportiva este pregătită la CS Năvodari de antrenorii Ferodin Ablalim şi Marcel Jipeanu.
XXX
Din păcate, în al doilea meci de la Campionatul European de box U23 de la Sofia, pugilistul Alexandru Buleu, de la CSM Constanţa, l-a învins în preliminariile categoriei 75 kg pe Arvydas Dainys (Lituania), 3-2, apoi a cedat la puncte (0-5) în faţa lui Levente Gemes, din Ungaria.
Alexandru Buleu este pregătit la CSM Constanţa de antrenorii Mihai Constantin şi Ionuţ Bodilcu.