Echipa de handbal feminin CS Tomis Constanța continuă seria rezultatelor pozitive din campionat și, după trei victorii consecutive, a reușit o remiză extrem de prețioasă, scor 28-28 (10-11), ieri, în deplasare, cu Universitatea Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 11-a a Ligii Naționale, o rundă în care gazdele au avut mult de suferit.
- Publicitate -
Grație acestui punct, formația pregătită de Dumitru Muși și Mircea Bucă se menține în plutonul median, cu șanse de acces în cupele europene, în timp ce, la gruparea ardeleană, criza continuă.
Celelalte rezultate ale etapei: CSM Ploiești - Rulmentul Brașov 29-40, HCM Buzău - Cetate Deva 24-30, HC Zalău - HC Dunărea Brăila 22-22, Rapid București - HCM Știința Baia Mare 33-30, HC Oțelul Galați - HCM Roman 36-27. Partida KZN Slatina - Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost amânată.
În clasament, CS Tomis ocupă locul 7, cu 11 puncte. Lideră este Oltchim (20 p, un joc mai puțin disputat), urmată de Rulmentul (19 p), Rapid (16 p), Oțelul (12 p), Dunărea (12 p) și HCM Buzău (12 p), departajarea făcându-se la golaveraj.
Runda viitoare, programată duminică, 18 ianuarie, CS Tomis va întâlni, pe teren propriu, Zalăul lui Gheorghe Tadici.
Ieri, într-un meci din cadrul etapei a cincea a Ligii Campionilor la handbal feminin, Grupa C, HK Larvik (Norvegia) - Oltchim Râmnicu Vâlcea 25 - 27.