"Puriul" revine! A semnat cu un club din Liga 1

de Cuget Liber Miercuri, 08 Ianuarie 2020 137
Antrenorul Mircea Rednic a semnat un contract valabil până la finalul sezonului cu clubul de fotbal Politehnica Iași, cu posibilitatea de prelungire pe încă un sezon, potrivit site-ului oficial al clubului, citat de Agerpres. Obiectivul stabilit este clasarea echipei pe unul din locurile 7-10 în Liga I, conform sursei menționate.
Rednic îl înlocuiește pe Mihai Teja, care și-a reziliat contractul cu clubul pe 23 decembrie. Teja a venit la Poli Iași în vară și a lăsat echipa pe locul 11, cu 22 de puncte după 22 de etape (5 victorii, 7 egaluri, 10 înfrângeri).
Lotul echipei ieșene s-a reunit miercuri, iar primul antrenament din 2020 a fost coordonat de preparatorul fizic Cezar Honceriu. Au absentat mijlocașul Florian Loshaj și portarul Denis Rusu, convocați la echipele naționale ale Kosovo, respectiv Republicii Moldova.
Vizita medicală va avea loc în zilele de 9 și 10 ianuarie, iar în data de 12 ianuarie echipa va pleca în Antalya, pentru un cantonament de 12 zile, până pe 24 ianuarie, în care formația din Copou va susține patru meciuri amicale. Prima partidă de verificare va fi susținută împotriva liderului Superligii albaneze, FC Kukesi (15 ianuarie), va urma jocul cu echipa azeră Sumqayit FK (18 ianuarie), partida cu echipa turkmenă Ahal FK (21 ianuarie) și jocul cu echipa sârbă Mladost Lucani (23 ianuarie).
Primul meci oficial al ieșenilor cu Mircea Rednic antrenor va avea loc pe 3 februarie, acasă cu FC Viitorul, în etapa a 23-a a Ligii 1.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei