Restanțele către fotbaliștii Farului, livrate în două tranșe

de Marian BOCAI Vineri, 09 Octombrie 2009 1433
Giani Nedelcu, patronul clubului constănțean, a declarat că, ieri, s-au virat banii către o parte a jucătorilor, iar restul fotbaliștilor își vor primi sumele restante astăzi. Patronii Farului au informat echipa în privința achitării sumelor restante ieri după-amiază, la ora 16,35, când reprezentantul conducerii, Robert Avramescu (vicepreședinte interimar, până la numirea unui președinte), a coborât la vestiar și a vorbit cu cei 12 jucători care urma să participe la antrenament și cu antrenorii. "Astăzi (n.n. - ieri), am virat o parte din bani către jucători, pe carduri, iar ceilalți își vor primi cash sumele restante, mâine (n.n. - astăzi), în jurul prânzului, când vin eu de la București", a declarat, pentru "Cuget Liber", Giani Nedelcu, unul dintre patronii Farului. "Banii sunt până în luna septembrie, adică luna august pentru marea majoritate a fotbaliștilor, iar doi sau trei jucători iau banii, pe lângă august, și pe iulie", a explicat Avramescu. Vicepreședintele interimar al clubului ne-a declarat că jucătorii cu care a vorbit el ieri în vestiar au spus că vor să primească banii cash, nu pe card. "I-am întrebat pe cei 12 băieți din vestiar dacă sunt de acord ca sumele să le parvină prin transfer bancar pe carduri, dar nu au agreat această soluție, întrucât, astfel, exista posibilitatea ca ei să intre în posesia banilor abia săptămâna viitoare, având în vedere că începe week-end-ul", ne-a spus Avramescu. Marius Ene s-a reprofilat portar După ce au aflat amănuntele des-pre plata banilor, jucătorii au ieșit la antrenament, pe terenul secund. A fost o ședință de pregătire în efectiv redus, antrenorii Marius Șumudică și Radu Crețulescu având la dispoziție doar fotbaliștii care nu vor juca la Farul II, astăzi: Sardescu, Diogo, Papp, Barbu, Gaston, Pașcovici, B. Andone, Rusmir, B. Teekloh, M. Ene și Chico. Acci-dentat, Buzea a rămas pe margine. Atacantul Marius Ene și-a pus echipament de portar și mănuși și a intrat în poartă la miuța comandată de Șumi. De dimineață, Șumudică a hotărât să le lase un program mai lejer elevilor săi, motivând că în zilele anterioare ședințele fuseseră dure. Cei 19 "marinari" care au participat au jucat fotbal-tenis sau au exersat șuturile la poartă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei