Duminică, 07 Iunie 2026

România a învins Luxemburg, scor 3-1, și a obținut prima victorie în preliminariile Euro-2012

de Cuget Liber Miercuri, 30 Martie 2011 312 2 min citire
România a învins Luxemburg, scor 3-1, și a obținut prima victorie în preliminariile Euro-2012
Foto: GSP.ro
Echipa națională a României a învins, marți, la Piatra Neamț, cu scorul de 3-1 (1-1), reprezentativa Luxemburgului și a obținut prima victorie în grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012, potrivit Mediafax.ro. Golurile învingătorilor au fost marcate de Mutu '25, '68 și Zicu '78, în timp ce pentru oaspeți a înscris Gerson, în minutul 22.
Selecționerul Răzvan Lucescu a declarat, după meci, că naționala României a avut o primă repriză "modestă" în meciul cu Luxemburg, punând acest lucru pe seama presiunii de după înfrângerea din Bosnia-Herțegovina, menționând că intrarea lui Gabriel Torje a contat mult în jocul românilor.
"S-au făcut cinci puncte, am depășit perioada în care am jucat toate meciurile dificile afară, de acum meciurile se joacă acasă, va fi decisiv fiecare meci care va veni, va fi ca o finală, pe care trebuie să le câștigăm. Am spus și ieri că în momentul în care primește goluri în faze fixe, există fie o lipsă de concentrare, ceea nu a fost cazul acum, fie o stare de spirit dificilă. S-a jucat sub presiune după înfrângerea meciului cu Bosnia. Lucrurile au fost complicate în prima repriză, știam că Luxemburg nu este o echipă care pune probleme în faza ofensivă. A fost o primă repriză modestă, fără o circulație rapidă a mingii, cu multă precipitație în joc, probabil și din această cauză. Repriza a doua a fost mult mai bună, intrarea lui Torje a schimbat lucrurile, după primul gol ne-am descătușat și am mai marcat", a spus Lucescu la TVR 1.
Referitor la prestația lui Adrian Mutu, care a marcat două goluri, Răzvan Lucescu a spus: "Este un jucător de mare talent pe care îl are fotbalul românesc, știam și așteptam acest lucru, și-a făcut treaba, are satisfacția de a fi marcat cele două goluri și de a ne fi băgat din nou în joc. Este un jucător de care avem nevoie. Modul în care s-a comportat în aceste opt zile a fost bun, a dovedit profesionalism, a venit cu motivație pentru el și pentru echipa națională. El are obligația, pentru ce reprezintă ca talent, să iasă cu fruntea sus din fotbal. Atitudinea lui în Bosnia a fost una foarte bună".
Taguri
Articolul anterior Cinci fotbaliști de la Academia Hagi s-au calificat la Europene
Articolul următor O pisică cu cinci urechi a fost descoperită de cercetătorii ruși

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei