Duminică, 07 Iunie 2026

România și-a depus candidatura pentru a găzdui CE de handbal feminin 2012

de Cuget Liber Miercuri, 06 Iunie 2012 334 1 min citire
România și-a depus candidatura pentru a găzdui CE de handbal feminin 2012
Președintele FR de Handbal, Cristian Gațu, a declarat, ieri, că România și-a depus candidatura pentru organizarea turneului final al Campionatului European feminin din luna decembrie, după ce Olanda a anunțat că renunță.
"Am trimis scrisoarea de intenție, azi (n.r. - ieri) era termenul limită și am trimis spre EHF scrisoarea. Le-am scris că am mare încredere în capacitatea României de a organiza acest turneu final, după cel din anul 2000. Am discutat cu premierul Victor Ponta, cu președintele ANST, Carmen Tocală, toată lumea a văzut pozitiv intenția noastră. Astfel că am anunțat patru locații principale: București, Piatra Neamț și Craiova, cu săli de câte 5.000 de locuri, plus Cluj, cu 7.500 de locuri. Știu că acolo sunt niște probleme cu noua sală aflată în construcție, dar cred că, dacă am primi dreptul de organizare, ar fi șanse să se rezolve și asta în timp util. Am mai trecut orașe de rezervă Râmnicu Vâlcea, Oradea și Bacău. Am discutat la primării, toată lumea este încântată de această posibilitate. Știu că mai multe țări vor să organizeze, am auzit și de Ungaria, dar noi trebuie să ne apărăm șansa noastră. Se vor face inspecții și se va lua o decizie cât mai rapidă, pentru că timpul e foarte scurt", a declarat Cristian Gațu, pentru Mediafax.
În urma anunțului de luni al Olandei, conform căruia renunță la organizarea turneului final al CE feminin din 2012, mai multe națiuni s-au arătat interesate de preluarea competiției.
Forul european de profil a anunțat forfaitul Olandei, fără a da alte detalii. Acestea se regăsesc într-un comunicat al forului național olandez, în care decizia de a renunța la organizarea turneului final este justificată prin costurile reale imense, față de bugetul inițial alocat.
EHF a precizat că poată deja discuții pozitive în privința relocării turneului final.
Taguri
Articolul anterior Constănțenii și-au ținut adversarii în pumni
Articolul următor ANCHETA "Cuget Liber" / Faceți ordine la RADET!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei