Duminică, 07 Iunie 2026

România, victorie strânsă în faţa Croaţiei, în preliminariile EURO 2024 la handbal

de Mircea GHIȚĂ Joi, 29 Februarie 2024 175 1 min citire
România, victorie strânsă în faţa Croaţiei, în preliminariile EURO 2024 la handbal
Naţionala de handbal feminin a României a învins echipa Croaţiei, cu scorul de 26-24 (13-11), miercuri, la Bistriţa, în Grupa 1 a preliminariilor Campionatului European - EHF EURO 2024.
Tricolorele au controlat jocul de la un capăt la altul, dar nu a obţinut decât o victorie strânsă, la două goluri.
România, cu multe noutăţi în lot, a început cu 3-0, apoi a avut 9-6, 10-7 şi 12-9, aceasta fiind cea mai mare diferenţă din prima repriză. Ecartul maxim a fost de cinci goluri după pauză (19-14, 20-15, 21-16, 22-17, 23-18), dar finalul a fost strâns, după ce croatele s-au apropiat la un singur gol, 24-23 (min. 55).
Lorena Ostase a marcat cele mai multe goluri pentru echipa antrenată de Florentin Pera, 9, Ştefania Stoica a reuşit 5, Sonia Seraficeanu 3, Cristina Laslo 2, Andreea Cristina Popa 2, Corina Lupei 2, Mihaela Mihai 1, Bianca Bazaliu 1, Alicia Gogîrlă 1.
Daciana Hosu a apărat 12 şuturi (38,71%), iar Bianca Curmenţ a avut 2 intervenţii (28,57%).
Pentru Croaţia, care a avut în lot multe jucătoare care au evoluat sau evoluează în România, au înscris: Kristina Prkacin (ex-Gloria Buzău) 5, Klara Birtic 5, Paula Posavec (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud) 4, Dejana Milosavljevic (SCM Craiova) 4, Sara Senvald 2, Camila Micijevic (care va juca din vară la SCM Craiova) 1, Katarina Jezic (Dunărea Brăila) 1, Valentina Blazevic (Gloria Buzău) 1, Josipa Mamic 1.
Taguri
Articolul anterior Înfrângere pentru FC Farul Constanţa în meciul cu Universitatea Cluj
Articolul următor IATA salută 2023 drept unul din cei mai siguri ani pentru aviaţia comercială

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei