Vineri, 05 Iunie 2026

Ruben de la Barrera a condus primul antrenament la Viitorul

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 12 August 2020 198 < 1 min citire
Ruben de la Barrera a condus primul antrenament la Viitorul
Site-ul oficial al FC Viitorul Constanța a anunțat luni, 10 august, faptul că după patru zile de vacanță acordate la finalul sezonului 2019-2020, unul extrem de solicitant, jucătorii constănțeni s-au reunit, la Baza Sportivă a Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi" de la Ovidiu, pentru a da startul pregătirilor în vederea campionatului 2020-2021.
"A fost primul antrenament condus de noul staff tehnic format din managerul Ruben de la Barrera, Francisco Ruiz Beltran, Pere Romeu Sunyer și Ivan Penaranda Llaurado, cărora li s-au adăugat Antonio Camacho (preparator fizic), Ștefan Preda (antrenor cu portarii) și Paul Ciocănescu (fiziokinetoterapeut).
La primul antrenament de la reluarea pregătirilor au participat 25 de jucători, noutățile fiind Alexandru Mățan și Valentin Cojocaru, reveniți de la FC Voluntari, precum și spaniolul Victor Fernandez, care a semnat la finalul lunii trecute contractul cu formația noastră.
De asemenea, la această ședință de pregătire au participat și internaționalii U21, Virgil Ghiță, Andrei Ciobanu, George Ganea și Carlo Casap, care au participat la acțiunea lotului pregătit de Adrian Mutu", informează www.fcviitorul.ro.
În perioada următoare, jucătorii Viitorului vor continua antrenamentele la stadionul "Central" din Complexul Sportiv al Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi" de la Ovidiu.
Taguri
Articolul anterior GATA! A fost aprobat primul vaccin anti COVID-19 din lume. Începe vaccinarea în masă
Articolul următor Unde se câștigă cel mai bine în România

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei