S-a dat startul ediției a XI-a la CUPA RIG LA CRAP

de Andrei ALDEA Vineri, 18 Mai 2012 866
A început a XI-a ediție a Cupei RIG LA CRAP, pe LACUL CORBU 2, administrat de SC RIG SERVICE SA CONSTANȚA, unde participă peste 200 de reprezentanți ai României, Bulgariei și Republicii Moldova. Se vor întrece timp de trei zile, pentru câștigarea premiilor puse în joc, în valoare de 17.600 de euro. Com-petiția a început ieri și va găzdui pescarii sportivi până duminică, 20 mai 2012. Începând cu acest an, Cupa RIG LA CRAP nu se va mai desfășura pe LACUL CORBU 3, așa cum ne-am obișnuit timp de zece ediții, ci pe LACUL CORBU 2, care a fost amenajat cu o pistă de pescuit la standarde internaționale și 75 de standuri. "Cu ocazia acestei ediții, avem plăcerea de a inaugura competiția pe LACUL CORBU 2, care are 450 de hectare și 75 de standuri amenajate special pentru sportul pescăresc. La concurs, participă aproximativ 200 de pescari, constituind 75 de echipaje, dar am avut mai multe cereri de înscriere pe care, din cauza locurilor limitate de pontoane, nu le-am putut onora", ne-a declarat organizatorul principal al evenimentului, FLORIN CÂRSTOCEA. "Se vor oferi, pentru primul loc, 5.000 de euro, locul 2 - 3.000 euro, iar locul 3 - 2.000 euro și CAPTURA CEA MAI MARE - 1.000 euro, cât și premii pe sectoare de 1.000 euro, 700 euro, respectiv 500 euro. Va fi o competiție grea, vor participa campioni naționali, vicecampioni mondiali, vicecampioni naționali, chiar și Tata Nițu va fi prezent, care este părintele pescarilor de crap din România. Acestea fiind spuse, sperăm să înregistrăm un succes și acum, și în edițiile ce vor urma", a declarat FLORIN CÂRSTOCEA. Am avut plăcerea de a sta de vorbă și cu unul dintre pasionații acestui sport: "Ne bucurăm că ne aflăm aici, la LACUL CORBU 2, dar nu cunoaștem balta, am fost la un singur antrenament pe acest lac, așa că putem întâmpina oricând surprize, pentru că nu știm care sunt locurile bune și locurile rele, însă ca poziționare suntem amplasați destul de bine. Sperăm ca peștele să colaboreze cu noi și să atacăm primele locuri", a declarat dublul campion național, de la Carping Club, Gabi Tomulescu. Concursul se va termina duminică, la ora 12, iar festivitatea de încheiere și premiere va avea loc pe terasa de la Hotel Central Mamaia, la ora 13.00. Menționăm că acest concurs de pescuit precede cele trei ediții de CAMPIONAT NAȚIONAL DE PES-CUIT LA CRAP organizat de către RIG SERVICE SA și AGVPS ROMÂNIA, care va avea loc după cum urmează: Etapa I: 14 - 17 iunie 2012, Etapa a II-a: 28 iunie - 1 iulie 2012, Etapa a III-a: 12 - 15 iulie 2012. Campionatul Mondial de pescuit la crap, ediția a XIV-a Ca o particularitate pentru sportul pescăresc din România, firma RIG SERVICE SA împreună cu AGVPS ROMÂNIA au fost desemnate pentru organizarea Campionatului Mondial de Pescuit la Crap. Delegația Federației Internaționale de Pescuit se va afla, în aceste zile, la Corbu, pentru evaluarea pistei de concurs, iar în urma omologării acesteia, competiția se va desfășura pe LACUL CORBU 2, în perioada 25 - 30 septembrie 2012. "Am făcut o multitudine de eforturi morale și intelectuale pentru a putea realiza acest campionat în condiții optime. Lacul este mare, frumos, generos și are destul pește, dar din punct de vedere al malurilor, nu era propice pentru un astfel de concurs mondial. În acest sens, am construit de la zero 75 de standuri, le-am conectat între ele cu drumuri construite pe apă și pe maluri, structurate pe trei sectoare, totul construit respectând regulile oficiale ale Federației Mondiale de Pescuit. Cupa RIG LA CRAP este încercarea de foc a acestui lac și încununarea muncii noastre", a mai spus FLORIN CÂRSTOCEA. Vom reveni cu amănunte pe măsura desfășurării evenimentelor! FIR ÎNTINS!!!!!!!!
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei